„Promovarea turistică a monumentului istoric de importanta nationala Curtea Domneasca din Targoviste”

Pe parcursul a şapte zile, 04.12.2015 – 10 .12.2015, sala Beciul Mircea cel Bătrân din Curtea Domnească găzduieşte expoziţia “ Curtea Domnească din Târgovişte”. Expoziţia va putea fi vizitatã zilnic, între orele 09.00 – 17.00, iar intrarea este liberã. Evenimentul este organizat de primăria municipiului Târgovişte în cadrul proiectului „Promovarea turistică a monumentului istoric de importanta nationala Curtea Domneasca din Targoviste”. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional 2007-2013, Axa Prioritară 5. – Dezvoltare durabila si promovarea turismului, Domeniul Major de Intervenție 5.3 „Promovarea potenţialului turistic si crearea infrastructurii necesare, in scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistica”.
În prima zi de expozitie, a fost organizatã conferinta de presã pentru prezentarea proiectului, urmând ca a doua zi, sã aibã loc un simpozion stiintific în cadrul cãruia vã vor fi oferite informatii despre monumentele din cadrul complexului si de asemenea mape care vor contine un set complet de materiale de prezentare (enciclopedie turisticã, album foto, pliante, hărti, dvd-uri de prezentare).

Recente

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa...

16.795 de euro pentru spațiul verde de la ANAF Găești

Primăria Găești a cheltuit 85.096 de lei, echivalentul a...

Construcțiile fără autorizație au termen limitat pentru intrarea în legalitate

Noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC)...

 Noile semafoare pietonale din Târgoviște

Noul sistem de semaforizare instalat pe principalele artere din...

Nu rata

Cât ajunge să coste pregătirea unui elev în 2026

 Elevii  se pregătesc să vevină în bănci, însă pentru...

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa României și a obținut calificarea în play-off, după o victorie obținută în deplasare, pe terenul...

16.795 de euro pentru spațiul verde de la ANAF Găești

Primăria Găești a cheltuit 85.096 de lei, echivalentul a aproximativ 16.795 de euro, pentru amenajarea spațiului verde din zona ANAF. Potrivit informațiilor publicate în achiziția...

Construcțiile fără autorizație au termen limitat pentru intrarea în legalitate

Noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) vine cu reguli mai stricte pentru construcțiile realizate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.