IMAGINILE GROAZEI: Hotelul Valahia din Moreni a fost devastat de incendiu

Flăcări uriaşe s-au ridicat în această noapte în centrul municipiului Moreni după ce un hotel a loat foc. Pompierii au fost în alertă maximă. Flacările uriaşe şi coloana de fum puteau fi observate de la mare distanţă. Opt echipaje de pompieri au intervenit pentru a stinge vâlvătaia. Hotelul cu restaurant situat în municipiul Moreni a fost mistuit de flăcări. Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate cauza incendiului.

Flăcări uriaşe, noaptea trecută, în centrul Municipiului Moreni, din Dâmboviţa. Acoperişul unui hotel s-a făcut scrum, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. Vântul care bătea cu putere şi care întreţinea vâlvătaia, dar şi suprafaţa mare pe care s-a propagat incendiul, le-au dat mari bătăi de cap pompierilor.

 Focul a izbucnit în jurul orei 23.00. Incendiu a mistuit peste 1000 de mp de acoperiş şi a creat serioase probleme de susţinere şi la etajele superioare.

Hotelul aparţine unui important om de afaceri din Dâmboviţa. El spune că avea asigurare pe construcţie. Necazul, însă, este cu atât mai mare, cu cât renovase de cel mult doi ani camerele de hotel.incendiu moreni

 Nici prefectul judeţului Dâmboviţa, Ioan Marinescu, morenar de fel, nu a stat departe de eveniment. Chiar a chemat întăriri de la Târgovişte atunci când a văzut că autospecialele de la faţa locului nu fac faţă.incendiu moreni

 În total, 8 maşini de pompieri au intervenit pentru lichidarea incendiului.

Cauzele exacte ale incendiului sunt în curs de cercetare.

Recente

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Nu rata

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Investiție istorică pentru Dâmbovița

Județul Dâmbovița marchează un moment important în dezvoltarea infrastructurii...

Cupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și...

Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA au fost înregistrate ȋn 2026, iar aproximativ 10% dintre acestea au fost identificate drept malițioase sau suspecte,...

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real, mașinile firmei tale într-o zi aglomerată? Localizare auto prin GPS este una dintre cele mai eficiente...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de pregătire, iar ultimele zile înaintea debutului noului sezon competițional vor aduce două meciuri amicale importante,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.