Adrian Ţuţuianu: am decis să mă retrag din Consiliul Naţional de Integritate (CNI)

Având în vedere informaţiile recente provocate de validarea mea drept membru supleant în cadrul Consiliului Naţional de Integritate (CNI), ca propunere a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), am decis să mă retrag din această calitate, motivat de următoarele împrejurări:adrian tutuianu

1. Consiliul Naţional de Integritate trebuie să se afle în afara oricărei suspiciuni cu privire la integritatea membrilor săi. În acest sens, luând act de existenţa unor atacuri de presă în ceea ce mă priveşte, nu vreau să aduc atingere prestigiului şi activităţii instituţiei.
2. În calitate de membru al Partidului Social Democrat, nu vreau să existe nicio umbră de îndoială cu privire la valorile şi principiile pe care le apără Partidul Social Democrat, întărite cu fermitate de preşedintele PSD, Primul Ministru Victor Ponta.
3. Menţionez că întrunesc toate condiţiile prevăzute de lege pentru a îndeplini calitatea de membru supleant al Consiliului Naţional de Integritate, retragerea mea fiind determinată exclusiv de motivaţiile expuse anterior.
Am comunicat decizia mea Preşedintelui Senatului României, Călin Popescu – Tăriceanu, precum şi Preşedintelui Partidului Social Democrat, Primul Ministru Victor Ponta.

PREŞEDINTE,
conf. univ. dr. Adrian Ţuţuianu

Recente

Metode de a gestiona bugetul în 2026

Gestionarea bugetului personal a devenit o prioritate reală pentru...

Gala Performanței în Educația Târgovișteană: Recunoaștere pentru elevii și profesorii care inspiră

Municipiul Târgoviște a celebrat performanța în educație în cadrul...

Taxa din primul an poate fi ZERO pentru viitorii studenți ai Universității „Valahia” din Târgoviște

Universitatea „Valahia” din Târgoviște vine cu o oportunitate importantă...

Nu rata

Amendă de 60.000 de lei pentru exploatare de nisip și pietriș fără autorizație de mediu

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița...

Metode de a gestiona bugetul în 2026

Gestionarea bugetului personal a devenit o prioritate reală pentru mulți români în 2026, într-un context economic în care fiecare cheltuială este analizată mai atent...

Gala Performanței în Educația Târgovișteană: Recunoaștere pentru elevii și profesorii care inspiră

Municipiul Târgoviște a celebrat performanța în educație în cadrul celei de-a X-a ediții a Galei Performanței în Educația Târgovișteană, un eveniment dedicat elevilor care...

Taxa din primul an poate fi ZERO pentru viitorii studenți ai Universității „Valahia” din Târgoviște

Universitatea „Valahia” din Târgoviște vine cu o oportunitate importantă pentru candidații la admiterea din 2026. Prin Bursa Specială de Studiu „Primul Pas Academic”, primii...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.