Aflat într-o vizită în județul Dâmbovița, Ministrul Transporturilor, Dan Șova, a afirmat că lucrările la drumul Bâldana – Titu vor începe în acest an și vor fi finanțate din bani europeni.

„Vă invit să vedeți pe site-ul Ministerului Transporturilor Memorandumul privind strategia de absorbție a fondurilor europene din FEDR pentru perioada 2014 – 2020. Veți găsi în interiorul Memorandumului o listă cu 12 proiecte de drum național. Între aceste proiecte se află și Bâldana – Titu, deci avem finanțarea asigurată din Fondul de dezvoltare regională.”, a precizat ministrul.

dan sova si tutuianu
Astfel, potrivit lui Dan Șova, în luna iunie se declanșează procedura pentru achiziția publică de lucrări, prin transmiterea documentației la ANRMAP. Pentru 2014, alocarea financiară disponibilă este de 1,2 milioane de euro. Procedura de expropriere este în curs, iar anul acesta nu va putea fi plătit decât avansul.

În ceea ce privește DN 71 Bâldana – Târgoviște – Sinaia, ministrul a arătat că se lucrează la refacerea studiului de fezabilitate și că în noua Hotărâre de Guvern drumul este extins la patru benzi de circulație. Licitația pentru execuția de lucrări va avea loc până la sfârșitul anului.

În plus, sunt 8,088 milioane de lei alocați pentru întreținerea drumurilor județului Dâmbovița în 2014. „Este o sumă oricum mult mai mare decât a existat în anii trecuți.”, a declarat ministrul Dan Șova.

Recente

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Nu rata

Investiție istorică pentru Dâmbovița

Județul Dâmbovița marchează un moment important în dezvoltarea infrastructurii...

Cupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și...

Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA au fost înregistrate ȋn 2026, iar aproximativ 10% dintre acestea au fost identificate drept malițioase sau suspecte,...

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real, mașinile firmei tale într-o zi aglomerată? Localizare auto prin GPS este una dintre cele mai eficiente...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de pregătire, iar ultimele zile înaintea debutului noului sezon competițional vor aduce două meciuri amicale importante,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.