NEWS

„Sbor la Gorgota”: O Sărbătoare Memorabilă adusă de Primăria și Consiliul Local Răzvad

Locuitorii din satul Gorgota și din întreaga comună Răzvad...

„PLANETA LITUANIA”, DE ANTANAS SUTKUS -O nouă expoziție temporară la Muzeul de Istorie

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”...

„Vacanţă la muzeu” – ateliere educative și atractive, organizate la Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște

Căminul Cultural din cartierul Sârbi al municipiului Târgovişte a fost gazda unui festival organizat în premieră de Asociaţia “Salvaţi Inocenţa ” . VIDEO

Căminul Cultural din cartierul Sârbi al municipiului Târgovişte a fost gazda unui festival organizat în premieră de Asociaţia “Salvaţi Inocenţa ” şi câteva grădiniţe din municipiul Târgovişte . copiiZeci de prichindei de la câteva grădiniţe din municipiul Târgovişte au creat o adevarată atmosferă de spectacol prin dansuri şi cântece şi au fost aplaudaţi la scenă deschisă. Festivalul a avut un scop caritabil având ca beneficiari finali cei 10 copii cu dizabilitati intelectuale, sindrom Down şi autism care beneficiază de serviciile Asociaţiei “Salvaţi Inocenţa ”, aflată la început de drum. Au fost create manual o serie de obiecte de către prichindei şi scoase la vânzare .Banii strânşi din vânzarea acestor obiecte merg către Asociaţia “Salvaţi Inocenţa ” care va achiziţiona materiale necesare pentru orele de lucru cu cei 10 copii cu dizabilitati intelectuale, sindrom Down şi autism.De la eveniment nu au lipsit Cristian Stan,Gilia Claudia şi Eugen Pătraşcu care susţin aceste activităţi .Gilia Claudia déjà a făcut prima donaţie către asociaţie ce constă în materiale didactice. Liderul grupului de consilieri PSD, Cristian Stan, a luptat şi a reuşit să obţină finanţare în cadrul CL Târgovişte pentru înfiinţarea unui Centru de Tratament pentru copiii cu sindrom Down şi Autism.

Recente

„Sbor la Gorgota”: O Sărbătoare Memorabilă adusă de Primăria și Consiliul Local Răzvad

Locuitorii din satul Gorgota și din întreaga comună Răzvad...

„PLANETA LITUANIA”, DE ANTANAS SUTKUS -O nouă expoziție temporară la Muzeul de Istorie

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”...

„Vacanţă la muzeu” – ateliere educative și atractive, organizate la Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”...

Dâmbovița: GRAFICUL de lucru cu aparatele de măsurare a vitezei în luna IULIE 2023

GRAFICUL de lucru cu aparatele de măsurare a vitezei...

Nu rata

Locuitorii din satul Gorgota și din întreaga comună Răzvad au fost invitați să participe la un eveniment deosebit, în care au strălucit artiști de...

„PLANETA LITUANIA”, DE ANTANAS SUTKUS -O nouă expoziție temporară la Muzeul de Istorie

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște, în colaborare cu Ambasada Lituaniei la București, Asociația Română pentru Studii Baltice și...

„Vacanţă la muzeu” – ateliere educative și atractive, organizate la Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, organizează, în perioada 21 - 25 august 2023, programul „Vacanță la muzeu”. Programul este...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.