NEWS

Moș Nicolae aduce magia sărbătorilor în Târgoviște

În seara de 5 decembrie, la ora 18:00, Piața...

Mufasa, o aventură magică la Cinema Independența, începând cu 21 decembrie

21 decembrie este ziua în care magia își face...

Blocuri ANL , bazine de înot ,câteva dintre dorinţele inutile ale edililor dâmboviţeni

Blocuri ANL , bazine de înot, săli de sport sau centre after-school, acestea sunt unele dintre proiectele pe care unii edili  dâmboviţeni  ar dori să le  realizeze. primarie branesti

Din fericire, o parte din aceste idei  năstruşnice a rămas la stadiul de cereri depuse în urmă cu câţiva ani, cereri susţinute de fosta conducere PDL a Consiliului Judeţean Dâmboviţa.La Poiana, de exemplu, edilul a văzut oportun proiectul unui bazin de înot. Cererea există şi acum în baza de date a Companiei Naţionale de Investiţii, la fel ca alte solicitări venite din partea mai multor edili din judeţ:“În anul 2006, în comuna Poiana s-a construit o sală de sport pe care o folosesc cei peste 500 de copii, iar în weekend poate fi folosită de tineri. De construcţie s-a ocupat Compania Naţională de Investiţii. Au venit două persoane care mi-au spus atunci că a apărut un program pentru construirea bazinelor de înot. Am fost de acord, în sensul că nu mă durea mâna să scriu o adresă către CNI, am zis că un proiect pentru care nu se folosesc bani din bugetul local e binevenit. Ar fi bun dacă ar fi. De ce n-ar fi?”, a declarat primarul comunei, Marian Şerban.Şi localnicii spun că un bazin de înot era bun pentru comună, mai ales că nu este o localitate îmbătrânită şi mulţi tineri ar fi apreciat asemenea proiect.
 Locuinţe ANL… doar în mintea unora
La Şelaru, edilul ar fi vrut să construiască locuinţe ANL pentru specialişti, adică… medic şi inginerul agronom. Viceprimarul comunei recunoaşte astăzi că acestea ar fi fost inutile. Câţiva localnici ar fi vrut, mai degrabă, un dispensar, un cabinet stomatologic :“În luna martie 2010, a existat un proiect pentru construirea de locuinţe pentru specialiştii din comună, în număr de 10. S-au atribuit loturile unde urma să se construiască aceste clădiri, dar ulterior acest program a căzut. Dar din punctul meu de vedere, nu cred că era necesar acest proiect.”, a explicat viceprimarul Matei Gheorghiţă.
Priorităţile pe fonduri europene pur şi simplu “aberaţii” în unele localităţi dâmboviţene
Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a luat la verificat toate aceste cereri ale primarilor şi totodată şi-a  dorit   să stabilească priorităţile şi uite aşa a constatat  că multe dintre dorinţele edililor sunt pur şi simplu “aberaţii”:“Am strâns toate datele centralizate, pentru că din păcate nu există o bază de date unitară. Nu ştiu exact cum s-a lucrat în anii anteriori. Sunt vreo 30 şi ceva de solicitări de săli de sport, eu cred că acestea sunt prioritare în localităţile mari, mă refer la Moreni, Găeşti, Voineşti, Corneşti, Dragomire şti, Potlogi, care au număr mare de copii, şi nu construcţia de săli de sport fără nici un fel de legătură cu realitatea. La bazinele de înot, am intrat în posesia datelor necesare; am constatat cu surprindere propuneri la Iedera şi Poiana. Aberaţii totale! Trebuie să aibă prioritate tot oraşele şi localităţile mari. În baza unei hotărâri de guvern adoptate în luna decembrie, şi sper să conving Ministerul Dezvoltării Regionale că suntem eligibili, s-a aprobat construcţia unor complexuri sportive integrate (terenuri de fotbal, tenis, spaţii de cazare). Noi avem PUZ-ul de la gară (n.n. Gara Târgovişte Sud) aprobat cu asemenea destinaţie, am depus documentaţia necesară, voi presa pe acest subiect. De asemenea, la ANL, am convenit ca anul acesta să finanţăm 20 de apartamente la Titu şi 11 apartamente la Aninoasa. Mă preocupă să prindem în proiect anul acesta Găeşti şi Moreni. Şi aici am constatat nişte aberaţii. Solicitări de construcţie de locuinţe prin ANL la Râu Alb, Cornăţelu, Şelaru, Hulubeşti. Vom peria lista. Nu poţi să ceri locuinţe la Cornăţelu când studiile arată că aici este cea mai îmbătrânită populaţie din judeţ, sau la Râu Alb, unde sunt maxim 1000 de cetăţeni. Cererile au venit din partea autorităţilor cu susţinerea conducerii Consiliului Judeţean din perioada anterioară. Exemplul cel mai bun este Doiceşti, este foarte aproape de Târgovişte. Avem 30 de apartamente ale CJ D şi n-am reuşit să vindem unul”, a declarat  preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu.Sincer,la o primă vedere  tinzi să crezi că în unele localităţi , totul este în regulă,apă, canal,gaze şi ne mai trebuie  un bazin de înot sau un bloc ANL,însă realitatea din teren este cruntă.

Recente

Moș Nicolae aduce magia sărbătorilor în Târgoviște

În seara de 5 decembrie, la ora 18:00, Piața...

Mufasa, o aventură magică la Cinema Independența, începând cu 21 decembrie

21 decembrie este ziua în care magia își face...

Fonduri europene pentru incluziunea copiilor și tinerilor cu cerințe educaționale speciale!

Un nou apel de proiecte a fost lansat pentru...

Nu rata

Moș Nicolae aduce magia sărbătorilor în Târgoviște

În seara de 5 decembrie, la ora 18:00, Piața...

Mufasa, o aventură magică la Cinema Independența, începând cu 21 decembrie

21 decembrie este ziua în care magia își face...

Fonduri europene pentru incluziunea copiilor și tinerilor cu cerințe educaționale speciale!

Un nou apel de proiecte a fost lansat pentru...

Orașul Găești a intrat în atmosfera sărbătorilor de iarnă 

Orașul Găești a dat startul sărbătorilor de iarnă și...

Moș Nicolae aduce magia sărbătorilor în Târgoviște

În seara de 5 decembrie, la ora 18:00, Piața Tricolorului din municipiul Târgoviște va fi transformată într-un tărâm de poveste cu ocazia aprinderii iluminatului...

Teatrul Tony Bulandra Târgoviște vă invită la  „Împărăteasa Chinei”: Un spectacol captivant despre curaj și trădare

Pe 7 decembrie, la ora 19:00, Teatrul Tony Bulandra Târgoviște îți aduce un spectacol de neuitat – „Împărăteasa Chinei”, o poveste plină de suspans...

Mufasa, o aventură magică la Cinema Independența, începând cu 21 decembrie

21 decembrie este ziua în care magia își face apariția pe marile ecrane! Cinefilii și fanii "Regele Leu" sunt invitați să descopere o poveste...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!