Opt elevi şi doi adulţi au ajuns la spital după ce microbuzul în care se aflau a lovit un cap de pod

Opt elevi de liceu din Dâmboviţa şi doi adulţi au fost răniţi uşor după ce microbuzul în care se deplasau a părăsit carosabilul şi a lovit un cap de pod şi a rămas suspendat. accident  in dambovitaAdolescenţii,cinci fete cu vârste de 15 şi 16 ani şi trei băieţi de 15,16 şi 17 ani alături de alţi tineri se întorceau acasă după ce au ieşit de la orele de curs ale Liceului Teoretic „I.C. Vissarion” din oraşul Titu,iar accidentul a avut loc pe DJ 701,în localitatea Sălcuţa, victimele fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.Din primele cercetări rezultă că la volanul microbuzului în care erau 15 pasageri era un şofer de 23 de ani,iar maşina se îndrepta spre localitatea Odobeşti,de lângă Titu,dar la un moment dat autovehiculul a intrat pe contrasens de unde maşina a ajuns într-un cap de pod şi a rămas suspendată.La faţa locului au ajuns ambulanţele Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa şi SMURD-ul care au preluat cei 10 răniţi,între care şi pasagerii adulţi de 36 şi 51 de ani şi i-au transportat la UPU Titu pentru îngrijiri medicale,victimele fiind în stare stabilă.La UPU Titu au ajuns imediat şi familiile tinerilor care ne-au mărturist cu lacrimi în ochi că şoferii de pe microbuze se comportă foarte urât cu pasagerii.Poliţiştii spun că maşina implicată în accident este un microbuz de persoane care efectua curse între oraşul Titu şi localităţile învecinate,iar după evaluarea medicală a victimelor realizată de doctori,două fete au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte pentru investigaţii amănunţite.Şoferul microbuzului,care a scăpat nevătămat în urma accidentului a declarat că s-a angajat în depăşire,dar ulterior a observat o altă maşină care venea din faţă,iar pentru a o evita a tras de volan stânga şi a lovit capul de pod unde autovehiculul a rămas suspendat. Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului.

Recente

Builder Base Gel Milky White Extra: cea mai iubită nuanță pentru manichiuri curate

Există nuanțe care atrag atenția pentru un sezon și...

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa...

16.795 de euro pentru spațiul verde de la ANAF Găești

Primăria Găești a cheltuit 85.096 de lei, echivalentul a...

Nu rata

Builder Base Gel Milky White Extra: cea mai iubită nuanță pentru manichiuri curate

Există nuanțe care atrag atenția pentru un sezon și...

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa...

16.795 de euro pentru spațiul verde de la ANAF Găești

Primăria Găești a cheltuit 85.096 de lei, echivalentul a...

Construcțiile fără autorizație au termen limitat pentru intrarea în legalitate

Noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC)...

Builder Base Gel Milky White Extra: cea mai iubită nuanță pentru manichiuri curate

Există nuanțe care atrag atenția pentru un sezon și nuanțe care rămân în preferințele clientelor ani la rând. Milky white face parte din a...

52% dintre atacurile ransomware au loc în weekenduri sau de sărbători. cyber_Folks: Companiile trebuie să își protejeze infrastructura online și atunci când echipele sunt...

Peste jumătate dintre organizațiile afectate de ransomware au raportat că atacul s-a produs într-un weekend sau într-o zi de sărbătoare, în timp ce 78%...

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa României și a obținut calificarea în play-off, după o victorie obținută în deplasare, pe terenul...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.