Zeci de călători prinşi fără bilet

Razie calatori trenInspectorii de la Poliţia Transporturi Feroviare, împreună cu Jandarmeria au organizat, în această după-amiază , controale în trenuri pentru depistarea călătorilor care circulă fără bilet. Acțiunea a avut în vedere trenurile Regio care circulă pe ruta Târgovişte – Bucureşti şi retur .În cursul acestei acţiuni au fost depistaţi zeci de pasageri fără legitimaţii de călătorie. 30 dintre aceştia au achitat biletul la tarif de taxare în tren.De asemenea, au fost eliberate şi procese verbale de contravenţie, pasagerilor care nu au achitat biletul în tren. Urmare acestui control, cu siguranţă la casele de bilete din staţiile de pe ruta Târgovişte – Bucureşti şi retur s-a constatat o creştere a încasărilor de bilete faţă de aceeaşi perioadă a zilei precedente. Totodată poliţiştii de la Transporturi Feroviare au acţionat şi pentru prevenirea şi combaterea actelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, de degradare a vagoanelor de călători, de cerşetorie şi comerţ ambulant, precum şi a altor fapte de natură penală sau contravenţională.

Recente

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Nu rata

Investiție istorică pentru Dâmbovița

Județul Dâmbovița marchează un moment important în dezvoltarea infrastructurii...

Cupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și...

Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA au fost înregistrate ȋn 2026, iar aproximativ 10% dintre acestea au fost identificate drept malițioase sau suspecte,...

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real, mașinile firmei tale într-o zi aglomerată? Localizare auto prin GPS este una dintre cele mai eficiente...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de pregătire, iar ultimele zile înaintea debutului noului sezon competițional vor aduce două meciuri amicale importante,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.