Creştinătatea de pretutindeni aşteaptă sărbătoarea Naşterii Domnului, în fiecare an, ca pe o împlinire unică, mântuitoare şi aducătoare de lumină, bucurie, înnoire şi sfinţenie. Cuvintele proorocului Isaia, cel care a descris ca un martor „plinirea vremii” Naşterii după trup a Domnului Iisus Hristos, arătând în ce fel „poporul cel ce locuia întru întuneric a văzut lumină mare” (Isaia 9, 1) şi în ce chip a avut loc această „luminare a neamurilor” (Isaia 42, 6), dobândesc o nouă strălucire şi actualitate, cu fiecare prăznuire a acestei mari sărbători a Crăciunului.Cântările slujbelor de Crăciun adeveresc faptul că Întruparea Fiului lui Dumnezeu a adus în lume cunoaşterea adevărului dumnezeiesc. Negura necunoaşterii s-a risipit, căci a apărut lumina cunoştinţei de Dumnezeu. Cel ce a adus această lumină este Însuşi Hristos Domnul, Care a spus despre Sine: „Eu sunt lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12).
