Vom face dreptate până la capăt! Guvernul USL a început să repare nedreptăţile pe care PDL le-a făcut .

Candidatul Uniunii Social Liberale pentru funcţia de deputat, în Colegiul nr. 7 Titu , Ionuţ Săvoiu , a fost prezentat vineri seară, în cadrul unei întruniri organizate în sala Casei de Cultură din Titu .Într-o sală arhiplină, la întrunire fiind prezenţi sute  de susţinători USL, preşedintele interimar PSD Dâmboviţa , Adrian Ţuţuianu a ţinut să le mulţumească celor prezenţi  pentru încrederea ce i-a fost acordată pentru preşedenţia Consiliului Judeţean Dâmboviţa , şi totodată  a precizat că experienţa acumulată de Ionuţ Săvoiu pe scena politică, în administraţie, dar şi anii de activitate în managementul unei  firme  cu puncte de lucru în 16 ţări sunt doar câteva argumente care îl recomandă pentru calitatea de parlamentar: „Ca orice dâmboviţean  adevărat, îmi place mai mult să fac, decât să vorbesc. Valorile la care ţin cu sfinţenie sunt credinţa, familia şi respectul faţă de om. USL are toate şansele să repare ce au stricat alţii patru ani. Ionuţ Săvoiu este omul care ştie ce are de făcut .Nu a făcut niciodată afaceri cu statul. Am încrederea că pe 9 decembrie USL va învinge la Titu ”, a spus Adrian Ţuţuianu .Mai mult, candidatul pentru Colegiul 7 ,Ionuţ Săvoiu  a ţinut să  prezinte principalele măsuri pe care guvernarea Uniunii Social Liberale le-a luat în cele câteva luni de când administrează ţara: „Noi, cei din USL, am spus că vom face dreptate şi ne ţinem de cuvânt: vom face dreptate până la capăt! Guvernul USL condus de premierul Victor Ponta a început deja să repare nedreptăţile pe care guvernarea PDL le-a făcut tuturor din această ţară: bugetarilor, întreprinzătorilor, pensionarilor. Noi, cei din USL, am restituit banii luaţi abuziv din buzunarele românilor de guvernele PDL.În foarte scurt timp, se vor redeschide spitalele închise în mod iresponsabil de PDL. Aşa cum este şi cel de la Titu …Cei din aşa zisa alianţă ARD, sub care se ascunde PDL azi ,să se gândească de doua ori înainte să vorbească . Suntem conştienţi că mai sunt multe de făcut după dezastrul lăsat în urmă de PDL, iar pe 9 decembrie fiţi alături de USL şi vom face dreptate până la capăt !” a declarat Ionuţ Săvoiu .La evenimentul de vineri , alături de liderii USL Dâmboviţa au mai fost prezenţi primarii localităţilor din zonă şi  nu în ultimul rând europarlamentarul PNL ,Norica Nicolai ,care şi-a arătat încrederea deplină faţă de Adrian Ţuţuianu şi Ionuţ Săvoiu .

Recente

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Nu rata

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Investiție istorică pentru Dâmbovița

Județul Dâmbovița marchează un moment important în dezvoltarea infrastructurii...

Cupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și...

Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA au fost înregistrate ȋn 2026, iar aproximativ 10% dintre acestea au fost identificate drept malițioase sau suspecte,...

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real, mașinile firmei tale într-o zi aglomerată? Localizare auto prin GPS este una dintre cele mai eficiente...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de pregătire, iar ultimele zile înaintea debutului noului sezon competițional vor aduce două meciuri amicale importante,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.