Numai cine nu doreşte nu observă valoarea acestor jucători ai F.C.M.-ului din ultimii 3 ani.
Odată rămasă „pe picioarele ei”, adică numai cu jucători dâmboviţeni, ECHlPA a demonstrat că are valoare, că se poate bate de la egal la egal cu formaţii în componenţa căreia erau fotbalişti cu expe-rienţă, trecuţi prin diviziile A şi B.
Cu trei ani în urmă, ne-am bătut la promovare cu Chimia Brazi, făcând culoar Chindiei Târgovişte să pro¬moveze, apoi am avut acel meci de „baraj” cu ALRO Slatina tot pentru divizia B. Am fost clubul care am decis pro¬movarea Chindiei şi a echipei ALRO. A urmat „reculul” anul trecut, deoarece am transferat cei mai buni jucători la Chindia Târgovişte.
însă am ştiut să ne regrupăm, să ne strângem rândurile şi să pornim cu fruntea sus spre marea per¬formanţă. I-am cedat pe Cosmin Anton, Cristi Cherchez, Cornel Dinu,
trei jucători foarte va¬loroşi, asta dacă antrenorii lor ştiu să-i folosească pe posturile în care ei dau cel mai bun randament.
Nu uitaţi, Cosmin Anton joacă mijlocaş şi atacant, Cristi Cherchez la fel, iar Cornel Dinu-fundaş stânga, dreapta sau cen¬tral. Toţi jucătorii pregătiţi la F.C.M. Târgovişte sunt poli¬valenţi, ceea ce spune multe despre valoarea
lor.
Cei mai talentaţi au urcat în ierarhie şi au şanse să nu se oprească aici.
Golul lăsat prin ple¬carea lor a fost repede acoperit cu alţi jucători, la fel sau poate mai talentaţi decât aceştia.
Am pornit din nou la drum, în alt campionat, într-o grupă eterogenă, cu echipe necunoscute, cu deplasări lungi, cu instabilitatea echipelor de a continua activitatea. Am fost în seria a 4-a, apoi a 3-a, iar acum, F.R.F. a decis seria a 6-a.
Mai puţin contează pentru noi seria din care facem parte. Importante sunt rezul¬tatele. Cum spuneam, am luat startul într-o serie destul de pu¬ternică, cu câteva echipe extrem de valoroase prin com¬ponenţa loturilor, prin forţa financiară etc.
După cum ştiţi, în această ediţie ne vom „bate” cu Fortuna Brazi, Argeşul
Piteşti, Avântul Reghin, F.C. Cisnădie, Unirea Tărlungeni
pentru supremaţia clasamentu¬lui final. Deocamdată sunt 11 echipe, deci 10 meciuri în tur. Mai avem 6 partide, 3 în deplasare şi 3 acasă, iar ce va fi în retur, greu de prevăzut.
Revenim la actualul campionat, în care speranţele noastre de a evolua cât mai bine, de a forma din nou o echipă valoroasă, puternică, să ne determine să capabili să ne luptăm cu formaţii alcătuite din jucători cu experienţă prin ligile noastre.
Iată că sorţii ne-au pro¬gramat trei partide cu echipele ce ţintesc podiumul. Am jucat cu Fortuna Brazi, acasă, şi am învins-o cu 1-0, apoi ne-am deplasat la Reghin (cea mai lungă deplasare, de 350 km), unde am fost învinşi dintr-un penalty şi o eliminare.
Dar am avut tăria, pu¬terea să trecem peste acest eşec şi am pregătit atent următorul meci cu Cisnădie,
echipă ce-i administrase celor de la Câmpina un 4-1.
Evident că ne-a fost teamă de acest meci, văzând că formaţia aliniază oaspeţi (veniţi cu o zi mai devreme), printre care pe Florin Pripu (primul jucător legitimat la Minerul Şotânga!?), Gego Decebal, Şaucă Tudor, Piko Bogdan, fotbalişti de la Voinţa Sibiu.
Teama pentru forţa adversarului ne-a mobilizat şi mai tare, am dorit să de¬monstrăm că noi avem valoare, că victoria cu Fortuna Brazi nu a fost întâmplătoare, a fost rodul unei munci bine gândite şi pregătite cel puţin un an.
După cum ştiţi, lotul a
fost întinerit total. Au fost trans¬feraţi o serie de jucători tineri, de perspectivă, la echipe din Liga a 4-a, pentru a putea fi urmăriţi. Alţii au rămas singuri, cerându-şi rezilierea con¬tractelor. în acest fel, lotul a rămas mic numeric în com¬paraţie cu alţi ani.
El cuprinde acum doar 21 de jucători, dintre care 3 por¬tari. în acest fel, se dă posibili¬tatea ca cei mai buni să evolueze meci de meci, cu excepţiile de rigoare (acci¬dentări, suspendări etc.).
Aşa cum spuneam, acest lot, această echipă în structura actuală este o „mină de aur”, pentru că are fotbalişti foarte tineri, de mare perspec¬tivă, de mare viitor, iar dacă vor rămâne împreună 2-3 ani şi vor fi pregătiţi aşa cum trebuie, spre marea performanţă, vor fi greu de învins. Nu uitaţi că Anton, Dinu, Cherechez, Petculescu au trecut mai întâi prin mâna lui Tavi Grigore, llie Stan, Silviu Dumitrescu, lon Constantin, până să ajungă la Chindia Târgovişte. Apropo, mulţumim pe această cale celor de la Chindia că nu l-au dorit
pe Adi Gâldău, noul căpitan al F.C.M.-ului, care va avea un cuvânt decisiv în cadrul echipei.
Aşadar, iată, F.C.M. Târgovişte învinge două echipe extrem de puternice cu nişte juniori, cu nişte jucători, cu două-trei excepţii, sub 21 de ani, ceea ce este unicat în Liga a 3-a-să foloseşti o echipă numai cu jucători sub 21 de ani. Este un risc, dar dacă nu rişti, nici nu câştigi. Noi, în cele două jocuri, nu am riscat, acesta este lotul actual, asta îi este va¬loarea. în cele două partide (chiar şi cu Reghin) am folosit aceeaşi echipă, adică: Zegheru (25 ani), Penescu (20), l. Constantin (20), Timofte (19), Cernea (20), Enescu (19),
Grigore (19),
Gâldău (23),
Negotei (21),
Dragnea (25),
Popa (17),
Marinescu (22), Trică (21), Mândru (20), Lungeanu
(19) , Tudorache
(20) , Neculae (18), C. lulian (16), Daia
(19).
Acesta este lotul pe care se bazează F.C.M. Târgovişte în acest campionat. Marea
lor majoritate sunt polivalenţi, fiind folosiţi pe mai multe pos¬turi: Timofte-atacant, fundaş central, lonuţ Constantin-fundaş central sau dreapta, Adi Gâldău-mijlocaş, fundaş cen¬tral, Penescu- fundaş sau mijlocaş dreapta, Negotei-mijlocaş sau atacant, Popa-mijlocaş sau atacant, Daia-fundaş central sau dreapta etc. în funcţie de necesităţile echipei la un moment dat, antrenorul poate decide ca jucătorul X sau Y să treacă pe alt post înaintea jocului sau în timpul partidei. Aceşti jucători tineri (pot fi numiţi juniori, cei mai mulţi şi sunt), dacă vor fi bine pregătiţi în continuare, în mod cert vor creşte în valoare, iar rezultatele echipei vor fi cele aşteptate de patron.
Deocamdată, cele două victorii aparţin lui Constantin. Acum avem două săptămâni de pauză, nu jucăm în etapele a 6-a şi a 7-a, timp suficient ca noul antrenor să-şi cunoască echipa, fiecare jucător în parte, pentru a conti¬nua cu aceleaşi victorii, dacă nu chiar mai multe.
Este arhicunoscut că pe un antrenor îl menţin la echipă doar rezultatele. Constantin a plecat singur, din motive de sănătate. Pentru tot ce a fost până acum la F.C.M. Târgovişte, în toţi anii în care eu am colaborat foarte bine, personal îi mulţumesc, îi doresc multă sănătate, să se facă cât mai repede sănătos, iar în viaţă să nu spui niciodată „nicio¬dată”…
Dar despre activitatea lui lon Constantin la F.C.M. Târgovişte, într-un alt articol.
Aşadar, atenţie la „cloşca cu puii de aur”, la cum va fi administrată în conti¬nuare…