Oana Grozavu, sufletul petrecerii pe platoul Prefecturii la mitingul USL! VIDEO

Oana Grozavu este fica cea mare a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Gabriel Grozavu.Prezentă pe platoul Prefecturii, Oana Grozavu a fost sufletul petrecerii, încinse  după terminarea mitingului USL împotriva preşedintelui suspendat Traian Băescu.Un grup de liberali au mai zăbovit câteva zeci de minute după terminarea mitingului pe platoul Prefecturii, din Târgovişte pentru a încinge o petrecere în stil liberal.Tineri dar şi oameni mai în vârstă nu s-au sfiit să danseze şi să se simtă bine pe acordurile melodiei ”Vara Nu Dorm” cântată de Connect-R.
Salutăm iniţiativa liberalilor de a crea o atmosferă de petrecere şi de a uita de încrâncenarea politică de la nivel local şi naţional şi le spunem şi noi:  ”NE PLACE, NE PLACE, NE PLACE, PLACE, PLACE”!

Recente

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Nu rata

Investiție istorică pentru Dâmbovița

Județul Dâmbovița marchează un moment important în dezvoltarea infrastructurii...

Cupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și...

Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA au fost înregistrate ȋn 2026, iar aproximativ 10% dintre acestea au fost identificate drept malițioase sau suspecte,...

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real, mașinile firmei tale într-o zi aglomerată? Localizare auto prin GPS este una dintre cele mai eficiente...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de pregătire, iar ultimele zile înaintea debutului noului sezon competițional vor aduce două meciuri amicale importante,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.