Fanii Chindiei i-au cerut demisia antrenorului Flavius Stoican

După experiențe nereușite la Minerul Valea Copcii, CSM Reșita sau Dinamo II, Stoican a fost considerat omul potrivit pentru a continua munca depusă de Costel Pană și Silviu Dumitrescu la Târgoviște.

Dat fiind faptul că am trecut deja de jumătatea returului, iar jocul echipei e în continuă cădere ne vedem nevoiți să menționăm unele statistici din scurta aventură a dinamovistului. Înfrângere la Bistrița, egaluri la Argeș, Bihor și pe teren propriu cu ALRO Slatina, Juventus București și FC Olt (ultimele două, echipe aproape retrogradate). Singurele victorii pe teren din mandatul lui Stoican au venit acasă cu Mureșul Deva, o echipă încropită în câteva zile și învinsă fără drept de apel pretutindeni și cu Râmnicu Vâlcea, o altă formație aflată în corzi. Dar.. cele 5 egaluri și o înfrângere nu deranjează nici pe departe precum jocul haotic al echipei. Pe alocuri putem nota și ghinionul, dar dacă ne gândim puțin la meciurile din tur știm că la Târgoviște pe lângă acel ghinion – prezent și atunci – mai existau și victoriile. Excluzând scoaterea din schemă a unor jucători – titulari incontestabili sub comanda lui Dumitrescu – și superioritatea numerică din partidele cu Bistrița și Argeș putem spune fără rețineri că jocul echipei a scăzut drastic, iar punctele pierdute au fost mult prea multe la număr.

Singurul lucru la care se pot gândi cei trei mii de suporteri de pe Eugen Popescu, sau cele câteva zeci care au mers alături de echipă sute de kilometri în deplasări, este: Se vrea promovarea la Târgoviște ? Sursa: www.chindiatargoviste.ro

Recente

Electrică, pe acumulator sau pe benzină: ce mașină de tuns iarba se potrivește curții tale, de fapt

Alegerea unei mașini de tuns iarba pare, la prima...

Builder Base Gel Milky White Extra: cea mai iubită nuanță pentru manichiuri curate

Există nuanțe care atrag atenția pentru un sezon și...

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa...

Nu rata

16.795 de euro pentru spațiul verde de la ANAF Găești

Primăria Găești a cheltuit 85.096 de lei, echivalentul a...

Electrică, pe acumulator sau pe benzină: ce mașină de tuns iarba se potrivește curții tale, de fapt

Alegerea unei mașini de tuns iarba pare, la prima vedere, o decizie despre marcă sau preț. În realitate, primul și cel mai important criteriu...

Builder Base Gel Milky White Extra: cea mai iubită nuanță pentru manichiuri curate

Există nuanțe care atrag atenția pentru un sezon și nuanțe care rămân în preferințele clientelor ani la rând. Milky white face parte din a...

52% dintre atacurile ransomware au loc în weekenduri sau de sărbători. cyber_Folks: Companiile trebuie să își protejeze infrastructura online și atunci când echipele sunt...

Peste jumătate dintre organizațiile afectate de ransomware au raportat că atacul s-a produs într-un weekend sau într-o zi de sărbătoare, în timp ce 78%...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.