Bază sportivă la Malu cuFlori

Bază sportivă la Malu cuFlori

Primarul din Malu cu Flori, Toma Procopie, a spus că investiţia a fost de 5, 9 miliarde le vechi, fiind susţinută financiar de guvern şi consiliul judeţean, pe lângă terenul de fotbal fiind amenajate vestiare, grupuri sanitare şi instalaţie de iluminat.

„Răspunsul meu la adresa acelora care critică amenajarea de baze sportive îl constituie chiar bucuria acestor copii minunaţi, încântaţi că au la dispoziţie un asemenea teren de sport.Este bine să avem baze sportive şi pentru sportul de performanţă , pentru că în România, în ultimul timp, sportul n-a mai avut aceleaşi performanţe pe care le avea acum 20 de ani, este bine şi pentru sănătatea copiilor şi pentru sănătatea naţiunii, pentru că cei care fac sport nu mai au timp să stea prin cârciumi, să se ţină de prostii ” a declarat Florin Popescu.Alături de edilul localităţii, Toma Pricopie, au mai participat vicepreşedintele CJD, Marin Antonescu, deputatul de Dâmboviţa, Georgică Dumitru şi inspectorul şcolar general Sorin Ion.Baza sportivă de la Malu cu Flori va fi deschisă pentru toți locuitorii, contra unei taxe minime, necesară pentru acoperirea cheltuielilor de  întreținere a complexului, accesul fiind gratuit pentru copii fără posibilități materiale și pentru școlarii care desfășoară activități sportive organizate

Recente

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Nu rata

Investiție istorică pentru Dâmbovița

Județul Dâmbovița marchează un moment important în dezvoltarea infrastructurii...

Cupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și...

Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA au fost înregistrate ȋn 2026, iar aproximativ 10% dintre acestea au fost identificate drept malițioase sau suspecte,...

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real, mașinile firmei tale într-o zi aglomerată? Localizare auto prin GPS este una dintre cele mai eficiente...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de pregătire, iar ultimele zile înaintea debutului noului sezon competițional vor aduce două meciuri amicale importante,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.