Trei autospeciale de intervenţie pentru pompieri

Vineri, 23.09.2011, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmbovița, va avea loc preluarea primelor trei  autospeciale de intervenţie pentru pompieri, de capacitate mărită, care vor deservi judeţul Dâmbovița. Mașinile sunt asigurate prin finanţarea obţinută, în cadrul unui proiect european, de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Situații de Urgență Sud Muntenia”, în care Consiliul Județean Dâmbovița este membru.Activitatea reprezintă un prim pas în dotarea cu tehnică de intervenție a subunităților ISU ”Basarab I” Dâmbovița prin proiectul “Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă în regiunea Sud Muntenia”, în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3, Domeniul major de intervenţie 3.3, derulat prin Consiliul Județean Dâmbovița. Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătăţirea capacităţii de răspuns în situaţii de urgenţă la nivelul Regiunii Sud Muntenia prin reducerea timpului de răspuns pentru acordarea primului ajutor calificat şi pentru intervenţii în situaţii de urgenţă.Fiecare dintre cele 3 autospeciale are în componență: scule și accesorii pentru intervenția la incendii, complet de intervenție la descarcerare, complet medical pentru acordarea primului ajutor, precum și alte echipamente. Au tracțiune 6×6 și pot fi utilizate și în teren accidentat. Rezervorul autospecialei, de 5000 litri, este din inox și poate transporta și apă potabilă. Autospeciala tip SCANIA mai are în dotare și un tun pentru apă și spumă cu acționare manuală. Pe lângă dotările speciale, autospecialele vin echipate cu un rând de anvelope pentru iarnă.Urmează ca, în perioada următoare, să se facă instruirea personalului din cadrul inspectoratului privind modul de lucru și funcționare al acestor autospeciale.Tot prin acest program se vor achiziționa pentru ISU ”Basarab I” Dâmbovița, până la sfârșitul lunii octombrie 2011, alte 3 autospeciale, din care: 2 autospeciale de capacitate medie și o autospecială pentru descarcerare grea.

Recente

Tentative de înșelăciune prin „clonarea” numerelor de telefon oficiale

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un avertisment public important...

Motociclist rănit în urma unui impact în lanț

Un accident rutier s-a produs pe DN 1A, în...

 Exercițiu de evacuare și adăpostire desfășurat de ISU Dâmbovița la un operator economic din Târgoviște

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a...

Misiune simbolică de Ziua Drapelului Național 

Ca în fiecare an, jandarmii montani din Dâmbovița marchează...

Nu rata

Arderea vegetației uscate este strict interzisă. Măsuri de prevenire în perioadele caniculare

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița trage...

Tentative de înșelăciune prin „clonarea” numerelor de telefon oficiale

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un avertisment public important privind o nouă metodă de înșelăciune care circulă în spațiul public și care vizează cetățenii...

Motociclist rănit în urma unui impact în lanț

Un accident rutier s-a produs pe DN 1A, în localitatea Butimanu, fiind implicate trei vehicule, potrivit informațiilor transmise de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere...

 Exercițiu de evacuare și adăpostire desfășurat de ISU Dâmbovița la un operator economic din Târgoviște

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a organizat un exercițiu de evacuare și adăpostire a personalului în cadrul unui operator economic din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.