NEWS

Trei electrocasnice multifunctionale extrem de utile in bucataria oricui

Intr-o era in care tehnologia avanseaza rapid, electrocasnicele reprezinta...

28 de elevi jandarmi sunt în stagiul de practică până pe 26 aprilie, la Jandarmeria Dâmboviţa

Este funcțional serviciul de notificare prin SMS pentru cetățenii cărora urmează să le expire pașaportul

Vânzătorii ambulaţi vânaţi de jandarmi

O patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, a depistat în apropierea unui complex comercial din municipiul Târgovişte, o persoană care aborda trecătorii pentru a le oferi spre vânzare produse cosmetice la preţuri modice. În urma verificărilor efectuate de către jandarmi s-a stabilit că bărbatul în vârstă de 23 de ani, comercializa ambulant produsele respective, fără a putea justifica provenienţa acestora. Marfa a fost confiscată, pe bază de proces – verbal şi a fost aplicată o amendă contravenţională în cuantum de 1000 lei, pentru efectuarea de acte sau fapte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită.

Recente

Trei electrocasnice multifunctionale extrem de utile in bucataria oricui

Intr-o era in care tehnologia avanseaza rapid, electrocasnicele reprezinta...

28 de elevi jandarmi sunt în stagiul de practică până pe 26 aprilie, la Jandarmeria Dâmboviţa

28 de elevi jandarmi sunt în stagiul de practică până pe 26 aprilie, la Jandarmeria Dâmboviţa

Este funcțional serviciul de notificare prin SMS pentru cetățenii cărora urmează să le expire pașaportul

Este funcțional serviciul de notificare prin SMS pentru cetățenii cărora urmează să le expire pașaportul

O adevărată legendă,de ani buni, o barză alege să poposească în acelaşi loc, la Răcari

Nu rata

Patine cu rotile în valoare de 1.800.000 lei, reținute de către inspectorii vamali

Intr-o era in care tehnologia avanseaza rapid, electrocasnicele reprezinta piatra de temelie a unei locuinte moderne si eficiente. De la aspiratoare robotizate care iti...

28 de elevi jandarmi sunt în stagiul de practică până pe 26 aprilie, la Jandarmeria Dâmboviţa

28 de elevi jandarmi sunt în stagiul de practică până pe 26 aprilie, la Jandarmeria Dâmboviţa

Este funcțional serviciul de notificare prin SMS pentru cetățenii cărora urmează să le expire pașaportul

Este funcțional serviciul de notificare prin SMS pentru cetățenii cărora urmează să le expire pașaportul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.