NEWS

Centrala pe lemne Liepsnele – simplitate și fiabilitate fără componente electronice sensibile

Pentru cei care apreciază simplitatea și eficiența, centrala pe...

Mobilier nou în școlile dâmbovițene, elevii încep anul școlar în săli moderne

Consiliul Județean Dâmbovița anunță finalizarea unuia dintre cele mai...

„Scandinavele pe Drumul Brâncovenilor”

 Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște,...

Deţinut la un pas de evadare

Miercuri seară, în jurul orei 2120, un deţinut de la Penitenciarul Mărgineni, condamnat la 3 ani şi 6 luni pentru infracţiunea de furt calificat, clasificată în regimul închis, cunoscut cu afecţiuni psihice, a fost prezentat la cabinetul medical, al unităţii, pentru a i se acorda tratamentul specific. Profitând de neatenţia agentului însoţitor, deţinutul s-a deplasat la etajul superior al clădirii, cu intenţia de a evada.La scurt timp de la producerea evenimentului, persoana privată de libertate a fost identificată în grupul sanitar, de la etajul respectiv. Imediat, deţinutul în vârstă de 21 de ani a fost prezentat la cabinetul medical al unităţii unde s-a constat că nu prezenta semne de violenţă corporală.Conform normelor legale în vigoare, despre producerea acestui incident, a fost anunţat judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate şi s-a făcut sesizare către organele de urmărire penală. De asemenea, persoanei private de libertate i s-a întocmit raport de incident.Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a dispus o anchetă în acest caz pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul şi persoanele care se fac vinovate de producerea acestuia.

Recente

Centrala pe lemne Liepsnele – simplitate și fiabilitate fără componente electronice sensibile

Pentru cei care apreciază simplitatea și eficiența, centrala pe...

Mobilier nou în școlile dâmbovițene, elevii încep anul școlar în săli moderne

Consiliul Județean Dâmbovița anunță finalizarea unuia dintre cele mai...

„Scandinavele pe Drumul Brâncovenilor”

 Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște,...

Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu” 

 În perioada 5–8 septembrie 2025, în cadrul Zilelor Municipiului Târgoviște, Biblioteca Județeană...

Nu rata

Măsuri stricte  la meciul Chindia Târgoviște – CSC Dumbrăvița

 Jandarmii dâmbovițeni vor fi prezenți marți, 2 septembrie, începând cu...

Centrala pe lemne Liepsnele – simplitate și fiabilitate fără componente electronice sensibile

Pentru cei care apreciază simplitatea și eficiența, centrala pe lemne Liepsnele reprezintă soluția ideală. Fără componente electronice sensibile care să se defecteze, aceste centrale...

Mobilier nou în școlile dâmbovițene, elevii încep anul școlar în săli moderne

Consiliul Județean Dâmbovița anunță finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte pentru educație din județ, prin care 63 de unități de învățământ beneficiază de săli de clasă...

„Scandinavele pe Drumul Brâncovenilor”

 Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, împreună cu Retromobil Club România – secția Scandinave, aduc sâmbătă, 6 septembrie, “Scandinavele pe Drumul Brâncovenilor”, un...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.