Serviciul Volunar pentru Situaţii de Urgenţă Gura-Ocniţei pe podium la Râmnicu-Vâlcea

În urma clasării pe locul I la etapa judeţeană a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) de la localitaţi (desfăşurată în perioada 07–09 iunie 2011, pe Stadionul “Petrolul” din Municipiul Târgovişte), echipajul SVSU Gura-Ocniţei s-a calificat în faza următoare, la etapa interjudeţeană a concursurilor profesionale ale SVSU care a fost găzduită în acest an de judeţul Vâlcea. Competiţia s-a desfăşurat în perioada 11-13 iulie 2011 pe Stadionul municipal din Râmnicu-Vâlcea, unde reprezentanţii judeţului nostru, respectiv SVSU Gura-Ocniţei, s-au întrecut cu următoarele echipaje:
 SVSU al localităţii Castranova – judeţul Dolj
 SVSU al localităţii Călimăneşti – judeţul Vâlcea
 SVSU al localităţii Domneşti – judeţul Argeş
Întrecerea a fost una foarte strânsă, echipajul dâmboviţean clasându-se pe locul II la proba “Realizarea dispozitivului de intervenție” şi pe locul III la probele “Ştafeta 4x100m” şi “Pista de îndemânare şi viteză”.După “confruntarea” în cele 3(trei) probe de concurs, echipajul SVSU Gura-Ocniţei a urcat pe podiumul competiţiei, ocupând un onorant şi merituos loc III în clasamentul general.
Clasamentul general a fost următorul:
• locul I – SVSU al localităţii Călimăneşti – judeţul Vâlcea
• locul II – SVSU al localităţii Domneşti – judeţul Argeş
• locul III – SVSU al localităţii Gura-Ocniţei – judeţul Dâmboviţa
• locul IV – SVSU al localităţii Castranova – judeţul Dolj
Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Gura-Ocniţei continuă tradiţia de peste 60 de ani de a urca pe podiumul de premiere la aceste concursuri profesionale ale pompierilor voluntari, adunând an de an, în vitrina sa, premii, diplome, cupe și medalii. Acest serviciu, înfiinţat în anul 1951 sub denumirea de Formaţiunea Voluntară de Pază Contra Incendiilor a comunei Gura-Ocniţei, se mândreşte cu „drapelului roşu de formaţie fruntaşă” obținut în anul 1959, când a câștigat locul I la întrecerile pe ţară ale pompierilor voluntari, organizate cu ocazia Zilei Pompierilor, primind pentru merite deosebite şi prima sa autospecială pentru stingerea incendiilor (o autopompă cisternă marca Mercedes).În prezent, SVSU Gura-Ocniţei dispune de o dotare modernă, având o frumoasă remiză ce adăposteşte două autospeciale de stins incendii. Aceste autospeciale au intrat în dotarea serviciului prin eforturile Primăriei Gura-Ocniţei care are strânse relaţii de colaborare cu o fundaţie româno-germană, în anul 2007, primindu-se o autospecială cu apă şi spumă Magirus-Iveco, iar în anul 2010 o autospecială cu apă şi spumă Mercedes. De asemenea tot cu aceste ocazii a intrat în dotarea serviciului şi echipament de protecţie individuală a servanţilor, scule, accesorii şi materiale necesare intervenţiei în diferite situaţii de urgenţă.

Recente

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Nu rata

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Investiție istorică pentru Dâmbovița

Județul Dâmbovița marchează un moment important în dezvoltarea infrastructurii...

Cupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și...

Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA au fost înregistrate ȋn 2026, iar aproximativ 10% dintre acestea au fost identificate drept malițioase sau suspecte,...

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real, mașinile firmei tale într-o zi aglomerată? Localizare auto prin GPS este una dintre cele mai eficiente...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de pregătire, iar ultimele zile înaintea debutului noului sezon competițional vor aduce două meciuri amicale importante,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.