NEWS

Cât de greu este să faci polish auto acasă?

Mulți ajung să se întrebe la un moment dat...

Cursuri gratuite de competențe digitale pentru cetățeni, la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „I.H. Rădulescu” Dâmbovița organizează, în perioada ianuarie–iunie...

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan: Verificări în toate unitățile de învățământ, pe fondul temperaturilor extrem de scăzute

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a efectuat verificări...

Conducta de transport petrolier ţinta hoţilor

Un echipaj din cadrul Jandarmeriei Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale a depistat în zona împădurită de lângă drumul care face legătura între localităţile Drăgăeşti şi Ludeşti, trei persoane în timp ce secţionau o conductă metalică, aparţinând unei societăţi comerciale.În urma aplicării procedurilor legale de intervenţie şi a verificărilor efectuate, s-a stabilit că Viorel B. în vârstă de 25 ani, Dumitru B. în vârstă de 27 ani şi Marian B. în vârstă de 29 ani, au decopertat solul scoţând la suprafaţă o bucată de conductă metalică, în lungime totală de aproximativ 10 m, pe care au secţionat-o în două bucăţi, utilizînd unelte specifice. Persoanele în cauză intenţionau să transporte materialul feros sustras la un centru de colectare a materialelor refolosibile pentru a-l valorifica. Jandarmii au întocmit autorilor actele procedurale premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, aceştia fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, actele fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, pentru continuarea cercetărilor.

Recente

Cât de greu este să faci polish auto acasă?

Mulți ajung să se întrebe la un moment dat...

Cursuri gratuite de competențe digitale pentru cetățeni, la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „I.H. Rădulescu” Dâmbovița organizează, în perioada ianuarie–iunie...

Șase absolvenți ai școlilor de agenți de poliție s-au alăturat Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița

Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița și-a consolidat, astăzi, efectivele...

Nu rata

Alertă de securitate cibernetică: Escrocii folosesc numele OLX România pentru fraude online

Autoritățile avertizează asupra intensificării tentativelor de fraudă online în...

Cât de greu este să faci polish auto acasă?

Mulți ajung să se întrebe la un moment dat dacă polishul auto chiar este atât de complicat pe cât pare. Poate ai văzut filmulețe,...

Cursuri gratuite de competențe digitale pentru cetățeni, la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „I.H. Rădulescu” Dâmbovița organizează, în perioada ianuarie–iunie 2026, cursuri gratuite pentru dezvoltarea competențelor digitale de bază, destinate cetățenilor cu vârsta de peste...

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan: Verificări în toate unitățile de învățământ, pe fondul temperaturilor extrem de scăzute

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a efectuat verificări în teren în toate unitățile de învățământ din oraș, în contextul temperaturilor deosebit de scăzute...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.