NEWS

Unitate și Onoare în Penitenciarul Mioveni: Omagiu Adus Eroilor la Aniversarea a 105 Ani de la Unire

Subcomisarul de poliție penitenciară Patric Daniel Ghebaru și Penitenciarul...

Scutire de la plata majorărilor de întârziere a taxelor și impozitelor locale

Primăria Municipiului Târgoviște aduce la cunoștința contribuabililor - persoane...

“Cartea Soaptelor “se lansează la Târgovişte

Varujan Vosganian îşi lanseaza joi, 21 iulie, la Muzeul de Arta din Targovişte,“ Cartea Şoaptelor“, opera dedicată istoriei armenilor, câştigătoare a numeorase premii. Romanul a fost lansat deja la Piteşti, Ploieşti şi Zalău şi a primit numeroase distincţii. Nominalizată în 2009 la Premiile USR, secţiunea Proză, cartea a fost mai fost premiată de Romania Literara, cu premiul Cartea anului 2009, de Observatorul Cultural, si a luat Marele Premiu pentru Proză- Trofeul Mihail Sebastian.“El libro de susuros“, cum se traduce titlul in limba spaniloă, a ajuns pe piaţa cărţii din Spania.Recunoscut este şi în Italia, unde a fost invitat alaturi de Gabriela Adameşteanu, Doina Ruşti, Vasile Ernu, Nora Iuga la cel mai important târg de carte din Italia, De asemenea, cartea este în curs de traducere în limba portugheză, ebraică şi armeană.„Poetul, teoreticianul si excelentul povestitor Varujan Vosganian debuteaza cu un roman amplu, populat cu caractere dense, vii, memorabile, propunind o interesanta constructie narativă: istoria dramatica a peregrinarilor şi suferinţelor armenilor este intreţesuta cu trama propriei familii. În tonuri de o dulce-amara nostalgie, fatalitatea ce-şi cască lacom gurile este cel mai adesea învinsă de o vie bucurie şi vigoare a existenţei. O mâna de meşter de prim rang – daca va vrea să se consacre genului! – se întrevede cu fermitate de pe acum.” (Nicolae Breban).Varujan Vosganian este un economist, om politic și scriitor roman, nascut intr-o familie armeana.În anul 2003, ca urmare a fuziunii prin absorbție a UFD cu PNL, Varujan Vosganian devine membru în Biroul Permanent Central al PNL, membru în Consiliul Național de Conducere al Alianței „Dreptate și Adevăr” și coordonator al Comisiei Naționale de Strategie a PNL (2003-2005).In prezent, Vosganian este membru al Partidului Național Liberal și un suporter al liberalimului economic. El sustine mișcarea de unificare a României și Republicii Moldova. A mai publicat articole economice, doua volume de poezii şi romanul “Statuia Comandorului București“.

Recente

Unitate și Onoare în Penitenciarul Mioveni: Omagiu Adus Eroilor la Aniversarea a 105 Ani de la Unire

Subcomisarul de poliție penitenciară Patric Daniel Ghebaru și Penitenciarul...

Scutire de la plata majorărilor de întârziere a taxelor și impozitelor locale

Primăria Municipiului Târgoviște aduce la cunoștința contribuabililor - persoane...

Nu rata

„Patrimoniu renăscut: Biserica Mare a Curții Domnești din Târgoviște, monument emblematic al României”

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”...

Unitate și Onoare în Penitenciarul Mioveni: Omagiu Adus Eroilor la Aniversarea a 105 Ani de la Unire

Subcomisarul de poliție penitenciară Patric Daniel Ghebaru și Penitenciarul Mioveni aduc omagiu Unirii și eroilor națiunii la cei 105 ani de la Marea Unire. În...

Scutire de la plata majorărilor de întârziere a taxelor și impozitelor locale

Primăria Municipiului Târgoviște aduce la cunoștința contribuabililor - persoane juridice, cu restanțe la plata taxelor și impozitelor locale, că pot fi scutiți de achitarea...

Accident rutier în Vișinești: Biciclist sub influența alcoolului acroșat de un autoturism, victima transportată la spital

Biciclist sub influența alcoolului, a fost acroșat de un autoturism în comuna Vișinești, la data de 30 noiembrie a.c., în jurul orei 10:43, polițiștii...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.