NEWS

Cât de greu este să faci polish auto acasă?

Mulți ajung să se întrebe la un moment dat...

Cursuri gratuite de competențe digitale pentru cetățeni, la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „I.H. Rădulescu” Dâmbovița organizează, în perioada ianuarie–iunie...

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan: Verificări în toate unitățile de învățământ, pe fondul temperaturilor extrem de scăzute

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a efectuat verificări...

Mii de locuitori ai municipiului Moreni nu au apă potabilă timp de trei zile.

2.400 de cetățeni din cartierul Schela,municipiul Moreni  nu beneficiază de apă potabilă de trei zile, din cauza unei defecțiuni în rețea. Sâmbătă, 16 iulie și duminică, 17 iulie, cisternele vor fi prezente în municipiul Moreni începând cu ora 09.00, urmând să asigure cantitatea necesară consumului. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, condus de prefectul Iancu Caracota, va asigura – timp de trei zile –  transportul de apă potabilă în municipiul Moreni, în conformitate cu prevederile Planului de măsuri privind combaterea efectelor caniculei pe perioada sezonului estival. Primul transport s-a realizat astăzi, 15 iulie 2011, la ora 15.00, cu o cisternă a Garnizoanei Târgoviște, apa urmând să fie distribuită în punctele Pâscov, Str. Ștrandului, Str. Căprioara și în zona Bana.

Recente

Cât de greu este să faci polish auto acasă?

Mulți ajung să se întrebe la un moment dat...

Cursuri gratuite de competențe digitale pentru cetățeni, la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „I.H. Rădulescu” Dâmbovița organizează, în perioada ianuarie–iunie...

Șase absolvenți ai școlilor de agenți de poliție s-au alăturat Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița

Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița și-a consolidat, astăzi, efectivele...

Nu rata

Alertă de securitate cibernetică: Escrocii folosesc numele OLX România pentru fraude online

Autoritățile avertizează asupra intensificării tentativelor de fraudă online în...

Cât de greu este să faci polish auto acasă?

Mulți ajung să se întrebe la un moment dat dacă polishul auto chiar este atât de complicat pe cât pare. Poate ai văzut filmulețe,...

Cursuri gratuite de competențe digitale pentru cetățeni, la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „I.H. Rădulescu” Dâmbovița organizează, în perioada ianuarie–iunie 2026, cursuri gratuite pentru dezvoltarea competențelor digitale de bază, destinate cetățenilor cu vârsta de peste...

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan: Verificări în toate unitățile de învățământ, pe fondul temperaturilor extrem de scăzute

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a efectuat verificări în teren în toate unitățile de învățământ din oraș, în contextul temperaturilor deosebit de scăzute...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.