Deputatul Gabriel Plaiasu, găsit incompatibil de către inspectorii ANI

Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către domnul PLĂIAŞU Gabriel, Deputat în Parlamentul României.

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010 în ceea ce privește informarea persoanelor evaluate, domnul PLĂIAŞU Gabriel fiind informat, prin adresa nr. 1970/G/I.I./14.01.2011, despre declanșarea activității de evaluare, precum și cu privire la drepturile sale de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Prin adresa nr. 62288/A/l.l./24.05.2011, domnul PLĂIAŞU Gabriel a fost înștiințat despre faptul că au fost identificate elemente în sensul existenței stării de incompatibilitate.

În urma evaluărilor demarate la data de 17.11.2010, cu privire la posibila încălcare de către domnul PLĂIAŞU Gabriel a dispozițiilor legale privind regimul juridic al incompatibilităţilor, s-au constatat următoarele:

– domnul PLĂIAŞU Gabriel s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19.12.2007- 26.04.2010, deoarece a deținut simultan calitatea de Deputat în Parlamentul României şi cea de Administrator în cadrul S.C. Quartz S.R.L., S.C. Industrial Mija S.A., S.C. Liga S.R.L. şi S.C. Coriama Advertising S.R.L., încălcând, astfel, dispoziţiile art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr.161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Începând cu data de 19.12.2007 și până în prezent, domnul PLĂIAŞU Gabriel deține calitatea de Deputat în Parlamentul României.

Domnul PLĂIAȘU Gabriel deține, începând cu data 04.03.1991, calitatea de Asociat în cadrul S.C. Quartz S.R.L.,societate în cadrul căreia a exercitat, în perioada 04.03.1991 – 04.11.2009, și funcția de Administrator.

În perioada 21.08.2006 – 26.04.2010, domnul PLĂIAȘU Gabriel a deținut calitatea de Administrator – Membru în Consiliul de Administraţie al S.C. Parc Industrial Mija S.A.

De asemenea, domnul PLĂIAȘU Gabriel a deținut funcțiile de Asociat și Administrator în cadrul S.C. Ilga S.R.L. (în perioada 11.11.2003 – 30.04.2009) și al S.C. Coriama Advertising S.R.L. (în perioada 07.07.2005 – 23.10.2009).

Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, deoarece, conform art. 82, alin. 1, lit. c) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției: „calitatea de deputat este incompatibilă cu funcţia de (…) administrator, membru al consiliului de administraţie (…) la societăţile comerciale”.

Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicția de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate.

Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

Sursa:www.integritate.eu

Recente

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Nu rata

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Investiție istorică pentru Dâmbovița

Județul Dâmbovița marchează un moment important în dezvoltarea infrastructurii...

Cupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și...

Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA au fost înregistrate ȋn 2026, iar aproximativ 10% dintre acestea au fost identificate drept malițioase sau suspecte,...

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real, mașinile firmei tale într-o zi aglomerată? Localizare auto prin GPS este una dintre cele mai eficiente...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de pregătire, iar ultimele zile înaintea debutului noului sezon competițional vor aduce două meciuri amicale importante,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.