JavaScript must be enabled in order for you to see "WP Copy Data Protect" effect. However, it seems JavaScript is either disabled or not supported by your browser. To see full result of "WP Copy Data Protector", enable JavaScript by changing your browser options, then try again.

Deputatul PSD de Dâmbovița, Corneliu Ștefan, membru în Comisia parlamentară pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat pe larg Codul Amnistrativ.

Deputatul PSD de Dâmbovița, Corneliu Ștefan, membru în Comisia parlamentară pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat pe larg Codul Amnistrativ.


Pentru a fi foarte clare lucrurile, deputatul Corneliu Ştefan  a ţinut să sublinieze că în Codul Administrativ nu sunt prevăzute pensii speciale pentru   primari,  viceprimari, președinți și vicepreședinții de Consilii Județene.  Este vorba  de acordarea unor indemnizații, pentru care  trebuie îndeplinescă  o serie de condiții .

Deputatul PSD de Dâmbovița, Corneliu Ștefan a mai făcut câteva precizări clare privind Codul Administrativ şi asta pentru că în spaţiul public se încearcă o interpretare rău voită a Codului Administrativ .

La conferinţa de presă alături de deputatul Corneliu Ştefan, a participat şi primarul comunei Şotânga, Constantin Stroe care  a vorbit despre investiţiile majore din comună.

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.