Jandarmii din centrul Ochiuri demarează proiectul Paulownia

Jandarmeria Română este una dintre instituţiile cu tradiţie în conservarea şi protejarea mediului înconjurător. Alături de alte iniţiative, care au vizat ecologizarea spaţiilor verzi, cu ocazia campaniei Let’s Do It Romania, comandantul centrului, domnul maior Teodor Cernat, alături de militarii din cadrul instituţiei, specializată în antrenarea jandarmilor, a demarat programul de înfrumuseţare a zonei, prin plantarea într-o primă etapă a unui număr de 15 puieţi din specia Paulownia Tomentosa.Teodor Cernat

Denumit şi arborele prinţesei, acesta are un coronament bogat, flori violet sau albe cu miros uşor de lavandă şi este renumit pentru îmbunătăţirea calităţii aerului, putând absorbi la maturitate aproximativ 1200 de tone de dioxid de carbon pe an.

Iniţiativa militarilor reprezintă începutul unei campanii de reîmpădurire a zonei adiacente centrului de antrenament. Luna august constituie primul pas făcut de cadrele centrului în acţiunea de popularizare a acestei plante de provenienţă asiatică datorită efectelor sale benefice asupra mediului înconjurător şi a oamenilor.

Comanda centrului a stabilit ca următoarea etapă să fie demarată, în toamnă, odată cu căderea frunzelor, prin plantarea unui număr de 100 de arbori din specia mesteacănului şi platanului şi a unui număr de 50 de arbori ornamentali de talie medie. Pentru că arborele prinţesei poate fi plantat decât pe parcursul primăverii şi verii, instructorii jandarmi anticipează şi etapa a treia de reîmpădurire cu arbori Paulownia, în perioada aprilie-mai 2015.

Demersurile jandarmilor sunt apreciate şi de primarul localităţii Gura Ocniţei, care şi-a manifestat dorinţa de a participa activ la cea de-a doua etapă a proiectului. La mijlocul lunii octombrie 2014, comanda centrului invită cetăţenii din localitatea Ochiuri pentru a participa alături de militari şi de reprezentanţii administraţiei locale la etapa a doua a replantării, de-a lungul străzii principale de acces a localităţii.

Recente

Cât poate costa o greșeală de securitate pentru o companie?

Multe companii investesc constant în dezvoltare, echipamente, personal și...

Vacanța la plajă fără SPF? Un risc pe care nu merită să ți-l asumi

Vara vine cu vacanțe, ieșiri la mare și multe...

Hrană de calitate pentru animalul de companie: de ce contează mai mult decât crezi

Cei mai mulți dintre noi am ajuns, măcar o...

Substante pentru piscina si tratarea apei – Ghid complet pentru o apa curata si sigura

Apa limpede si curata este unul dintre cele mai...

Nu rata

Azman a evaluat rolul ascendent al Turciei în cadrul european al sănătății transfrontaliere

Cererea în creștere pentru tratamente dentare în Europa antrenează...

Cât poate costa o greșeală de securitate pentru o companie?

Multe companii investesc constant în dezvoltare, echipamente, personal și procese interne, însă securitatea rămâne adesea pe lista priorităților amânate. Problema este că un incident...

Vacanța la plajă fără SPF? Un risc pe care nu merită să ți-l asumi

Vara vine cu vacanțe, ieșiri la mare și multe ore petrecute în soare. Pentru mulți, plaja înseamnă relaxare, bronz și stare de bine. Totuși,...

Hrană de calitate pentru animalul de companie: de ce contează mai mult decât crezi

Cei mai mulți dintre noi am ajuns, măcar o dată, în fața raftului de la magazin, ținând în mâini două pungi de hrană și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.