JavaScript must be enabled in order for you to see "WP Copy Data Protect" effect. However, it seems JavaScript is either disabled or not supported by your browser. To see full result of "WP Copy Data Protector", enable JavaScript by changing your browser options, then try again.

Poliţiştii dâmboviţeni sărbătoresc 192 de ani de la înfiinţarea Poliţiei Române

Ca în fiecare an, pe 25 martie este sărbătoarea creştinească “Buna Vestire” dar şi Ziua Poliţie Române. În acest sens au avut şi vor avea loc o serie de manifestări prin care poliţiştii dâmboviţeni îşi fac cunoscută activitatea.politieCa în fiecare an, în data de 25 martie, vor fi premiaţi şi avansaţi în grad cei mai buni poliţişti. Prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23.04.2002 data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române.Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.În anul 1822 domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu (şeful poliţiei din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului, înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire).Poliția Română este parte integrantă a Ministerului Administrației și Internelor, fiind instituția specializată a statului care exercită atribuții privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, respectarea ordinii și liniștii publice, în condițiile legii. Primele atestări privind Poliția Română datează din vremea lui Neagoe Basarab (domnitor al Țării Românești între 1512 – 1521) sau a lui Mihai Viteazu (crearea instituției agiei), continuă cu domnia lui Mihail Șuțu (organizarea pazei Capitalei, emiterea primelor acte de identitate și reglementarea portului armelor), iar din 1806 organele de pază și ordine din Capitală primesc denumirea generică de POLIȚIE.În 1821 Tudor Vladimirescu acorda scutiri de taxe și impozite celor însărcinați să mențină ordinea publică și să apere proprietatea cetățenilor, iar în 1831, prin Regulamentele organice, atribuțiile poliției sunt extinse. În timpul Revoluției de la 1848 are loc reorganizarea poliției, prin apariția instituției șefului poliției Capitalei, căruia i se subordonează Guardia municipală.La 9 iunie 1850, domnitorul Ghica Vodă emite ”Cronica polițienească” prin care, în cele 158 de articole, erau reglementate sarcinile ”înaltei poliții” și ”obișnuitei poliții”, ceea ce a constituit momentul creării primei structuri centrale cu atribuții în organizarea și coordonarea activităților polițienești.Începând cu Legea de organizare a poliţiei a lui Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1 aprilie 1903) şi de Legea pentru organizarea poliţiei generale a statului (8 iulie 1929), competenţele organelor de poliţie sunt extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate.Prin Decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949 se înfiinţează Miliţia, apoi, prin Decretul – Lege nr. 2/27 decembrie 1989 se reînfiinţează Poliţia Română ale cărei competenţe vor fi reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 şi prin Legea 218 din 23 aprilie 2002.Din 1990, Poliţia Română a cunoscut mai multe etape de transformări menite să asigure siguranţa persoanelor, a colectivităţilor, drepturilor legitime ale cetăţenilor, precum şi a altor drepturi prevăzute în acte internaţionale la care România este parte.
Organizarea Poliției Române

Poliția Română are următoarea structură organizatorică: Inspectoratul General al Poliției Române, unități teritoriale aflate în subordinea Inspectoratului General al Poliției Române, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și inspectoratele județene de poliție, instituții de învățământ pentru formarea și pregătirea continuă a personalului, alte unități necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice poliției, înființate potrivit legii
Tur ciclist , de Ziua Poliţiei

Cu ocazia Zilei Poliţiei Române, la data de 25 martie, începând cu ora 14:30, poliţiştii rutieri vor organiza pe raza municipiului Târgovişte un tur ciclist dedicat elevilor din clasele gimnaziale VI-VIII. Pentru a putea participa la concurs, este necesar ca elevii să posede biciclete echipate în conformitate cu prevederile legale (sursă de lumină albă/galbenă în partea din faţă, sursă de lumină de culoare roşie şi un element reflectorizant de aceeaşi culoare în partea din spate-toate accesorile fiind funcţionale).

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.