NEWS

Învățarea prin joc- echilibru sau focalizare, în funcție de nevoile identificate

La Grădinița cu Program Prelungit nr. 13 Târgoviște s-a...

Salonul de Grafică „Marin Petre Constantin”, ediția a II-a 

Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, instituție de cultură...

VALEA DÂMBOVIŢEI SUB TEROAREA APELOR. VIDEO

inundatie barbuletu si rauPloile torenţiale şi furtuna au făcut ravagii în comuna dâmboviţeană Râu Alb. O femeie a fost surprinsă de viitura pârâului Râul Alb, şi putea plăti cu preţul suprem, viaţa, dacă pompierii nu interveneau la timp .În doar o jumătate de oră natura s-a dezlănţuit şi a făcut prăpăd.Localnicii ne-au spus că nu au mai văzut de zeci de ani o asemenea viitură pe pârâul Râul Alb.Debitul a crescut şi pârâul şi-a ieşit din matcă.Femeia care a fost la un pas de a fi înghiţită de ape , se ducea la o grădină unde avea vitele,moment în care a fost surprinsă de viitură.Speriată, femeia a reuşit să se urce într-un salcăm şi până la sosirea pompierilor acolo a stat.Pompierii au reuşit să o salveze pe femeie cu ajutorul unei frânghii,aducând-o pe mal.Femeia este în afara oricărui pericol însă a trăit clipe de groază .

DJ 712 A Rau Alb – Runcu, adevărat râu

În urma ploii torenţiale,DJ 712 A, zona Iuda, din satul Râu Alb de Jos,a devenit un adevărat râu.Drumul a fost afectat puternic de apele pluviale care nu au putut fi preluate de către şanturile adiacente drumului respectiv.În consecinţă, drumul judeţean mai sus menţionat este foarte degradat şi chiar impracticabil pe unele porţiuni, astfel încât traficul rutier se desfăşoară greu, iar în anumite zone autoturismele nu pot traversa fagaşele create pe mijlocul drumului.

Acoperişul Şcolii din Râu Alb smuls de vânt

Pe lângă ploaia torenţială,vântul puternic a făcut şi el pagube.Şcoala din centrul comunei Râu Alb a fost grav afectată.Mai bine de jumătate din acoperişul unităţii şcolare a fost smul de vânt iar în clase apa a ajuns până la 30 de centimetri.Femeia de serviciu a scos apa cu găleata din clase .Dacă autorităţile nu iau măsuri în cel mai scurt timp, tavanul claselor riscă să se prăbuşească din cauza infiltraţiilor.Această şcoală a fost renovată cu un an în urmă

Gospodării şi culture inundate

Hectare întregi de culturi au fost acoperite de ape,zeci de gospodarii au fost inundate. În doar o jumătate de oră natura s-a dezlănţuit şi a făcut prăpăd.Localnicii ne-au spus că nu au mai văzut de zeci de ani o asemenea urgie a naturii de zeci de ani.Munca lor s-a dus pea pa sâmbetei.

VIDEO. Grindină cât oul de porumbel la Bărbuleţu. Pomii fructiferi distruşi în totalitate

inundatie barbuletu si rauAgricultorii şi pomicultorii din comuna dâmboviţeană Bărbuleţu într-o fracţiune de timp şi-au văzut culturile distruse.O ploaie torenţială însoţită de grindină cât oul de porumbel a făcut prăpăd.Sute dehectare cu livezi de meri au fost distruse în totalitate.De asemenea culturile de porumb,ceapa şi fasolea au fost distruse în totalitate.Grindina a distrus şi tencuiala de pe case iar unele maşini au fost avariate.Pagubele sunt imense.Oamenii ne-au spus cu lacrimi în ochi că aşa ceva nu au mai văzut iar acum se uită neputincioşi la prăpădul făcut de furia naturii.Pomicultorii ne-au declarat că pomii fructiferi sunt afectaţi atât de rău încât se mai aşteaptă la o producţie cât de cât bună abia peste doi ani.Grindina a distrus rodul pomilor.În comuna Bărbuleţu peste 5 kilometrii de drumuri comunale pietrute au fost grav afectate .Edilulu localităţii a făcut un apel disperat către autorităţile judeţene ,solicitând sprijin atât pentru refacerea drumurilor cât şi pentru pomicultorii şi agricultorii afectaţi de furia naturii.

Recente

Învățarea prin joc- echilibru sau focalizare, în funcție de nevoile identificate

La Grădinița cu Program Prelungit nr. 13 Târgoviște s-a...

Salonul de Grafică „Marin Petre Constantin”, ediția a II-a 

Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, instituție de cultură...

Nu rata

Învățarea prin joc- echilibru sau focalizare, în funcție de nevoile identificate

La Grădinița cu Program Prelungit nr. 13 Târgoviște s-a...

Salonul de Grafică „Marin Petre Constantin”, ediția a II-a 

Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, instituție de cultură...

Sancțiuni dure pentru echipele din fotbalul județean dâmbovițean 

Viitorul Cojasca și Viitorul Gheboaia pierd prin forfait jocurile...

Jandarmeria Dâmbovița se implică activ în campaniile de prevenire a consumului de droguri,  în rândul liceenilor

Un grup de prieteni potrivit, un comportament adecvat la școală și consecințele consumului de substanțe interzise – sunt doar trei dintre aspectele aduse în...

Învățarea prin joc- echilibru sau focalizare, în funcție de nevoile identificate

La Grădinița cu Program Prelungit nr. 13 Târgoviște s-a desfășurat  activitatea metodică  ,,Învățarea prin joc- echilibru sau focalizare, în funcție de nevoile identificate.” Elevii Eremia Nicoleta...

Salonul de Grafică „Marin Petre Constantin”, ediția a II-a 

Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean Dâmbovița, organizează anul acesta cea de-a doua ediţie a Salonului Anual de...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.