JavaScript must be enabled in order for you to see "WP Copy Data Protect" effect. However, it seems JavaScript is either disabled or not supported by your browser. To see full result of "WP Copy Data Protector", enable JavaScript by changing your browser options, then try again.

Ulciorul nu merge de multe ori la apă:trei bărbaţi care au furat ca-n codru au ajuns în arest

Trei bărbaţi , care au comis mai multe furturi din locuinţe şi societăţi comerciale, în perioada februarie-iunie 2011 pe raza comunelor Morteni, Vişina, Ulieşti au fost reţinuţi de poliţişti. Astăzi, în baza autorizaţiilor de percheziţie emise de Judecătoria Găeşti, un număr de 55 de lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti, 12 luptători din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă, două grupe de militari jandarmi din cadrul I.J.J Dâmboviţa şi împreună cu comisari din cadrul Gărzii Financiare, au executat un număr de 10 percheziţii domiciliare în comuna Vişina, ocazie cu care au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri provenite din furt respectiv laptop-uri, telefoane mobile, aparatură electrică şi electrocasnică, aparate de sudură.Totodată, cu ocazia percheziţiilor efectuate la o societate comercială care oferea spre vânzare bunurile provenite din furturi, aparţinând unui bărbat de 40 de ani, din comuna Vişina, a fost descoperită cantitatea de 240 de litri alcool , 139 pachete de ţigări “Plugarul”, fără a avea aplicate banderole de marcaj fiscal, şi 303 articole de îmbrăcăminte contrafăcute, mărcile “Adidas”, “Puma”, “Nike”.Pe numele acestuia s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile (băuturi spirtoase peste 200 litri) supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător şi evaziune fiscală, şi contrafacere de mărfuri.Totodată, cei trei suspecţi , toţi din comuna Vişina au fost conduşi la sediul Poliţiei Oraşului Găeşti , pentru cercetări, fiind reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti cu propunere de arestare preventivă.Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentarii întregii activităţi infracţionale a celor în cauză.

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.